Nu este deloc ușor să ajungi la nuanța perfectă de blond, iar în momentul în care obții culoarea mult visată este posibil ca părul tău să nu mai aibă un aspect tocmai sănătos, motiv pentru care specialiștii Wella vin înarmați cu sfaturi. Așadar, iată câteva sugestii legate de îngrijirea părului blond, înainte de vopsire, dar și după.
Menținerea culorii și revenirea în salon
Menținerea unei nuanțe fascinante de blond începe înainte ca acesta să fie vopsit. Este foarte important ca în timpul consultării cu specialistul să alegeți cea mai potrivită tehnică, dar și rezultatul final pe care vrei să-l obții. Aceste detalii te vor ajuta în alegerea produselor de îngrijire și menținere a culorii. Există câteva situații în care firul de păr poate avea de suferit. De exemplu, în cazul unui păr brunet, trecerea la blond complet va veni la pachet cu câteva aspecte mai puțin plăcute precum rădăcinile vizibil crescute, ceea ce ne împinge să revenim la salon o dată la șase săptămâni.
În cazul unui rezultat natural, cu șuvițe, cele delicate, subțiri, vor permite întoarcerea la salon după opt sau cel mult 12 săptămâni pentru menținerea culorii. Însă, cel mai ușor de întreținut este părul balayage, care poate fi aplicat chiar și pe un păr brunet, iar micile ajustări pot fi făcute chiar și după patru luni.
Cum să menții sănătatea părului blond
Părul blond este o adevărată misiune. Întreținerea culorii nu se face doar la salon, ci și acasă, cu ajutorul produselor corespunzătoare și recomandate de specialiști. Dacă-ți dorești ca nuanța părului să reziste pentru mai mult timp ai nevoie de un șampon și un balsam în funcție de nevoia firului de păr. Hidratare? Un boost de proteine? Se pot rezolva cu ajutorul unei formule cu un cocktail de ingrediente. Dacă tânjești după un păr blond cu un aspect tot timpul proaspăt, iată care sunt recomandările specialiștilor Wella Professionals.
Pentru o culoare vibrantă: INVIGO Color Brilliance
Gama INVIGO Color Brilliance conține șamponul Color Protection, balsamul Vibrant Color și masca de păr Vibrant Color, un trio ideal pentru toate tipurile de păr care oferă protecție până la șapte săptămâni.
Pentru un plus de strălucire: COLORMOTION+
Destinată firului de păr gros, ColorMotion+ este o colecție de produse care ajută la redarea strălucirii culorii firului de păr. Pentru a obține cele mai bune rezultate ai nevoie de șamponul Color Protection, balsamul Moisturizing Color Reflection și masca Structure+, toate menite să hidrateze intens părul și să ofere strălucirea de care are nevoie.
Pentru repararea firului de păr: FUSION
După procesul de decolorare, firul de păr își pierde din calitate, este deshidratat și are nevoie de ingrediente care să ajute la repararea lui. Gama Fusion are o formulă special creată să penetreze în profunzime cortexul, un ritual care întărește instant fibra firului de păr și previne ruperea acestuia. Ajutoarele tale în acest sens sunt șamponul, balsamul și masca Intense Repair.
Cum menținem părul blond între programări
Tonurile de blond se pierd ușor, iar menținerea unei culori strălucitoare necesită o atenție sporită până la următoarea vizită la salon. Așadar, iată trei sugestii esențiale pe care le poți lua în calcul.
Stai departe de instrumentele de styling. Este esențial ca părul blond să fie ținut la distanță de instrumentele de styling care emană căldură. Dacă totuși apelezi la acestea, protejează părul cu EIMI Thermal Image, care este ideal chiar și pentru temperaturi până la 220°C.
Folosește protecție solară pentru păr. Expunerea la soare poate avea efecte neplăcute chiar și asupra părului proaspăt vopsit. INVIGO Sun UV Hair Color Protection Spray are o formulă perfectă în acest sens, care oferă protecție firului de păr.
Folosește un filtru de apă. În general apa de la duș conține în abundență minerale dăunătoate care nu fac altceva decât să schimbe complet aspectului firului de păr și să îndepărteze culoarea. Un filtru de apă, menit să purifice apa ar fi ideal, deoarece astfel nu va mai fi afectată culoarea obținută la salon.